• Dacă ai plătit taxa Oxygen din capitală sau știi pe cineva care a dat banii, spune-i că poate să își ia înapoi. A anunțat Primăria. Cine a plătit, trebuie să facă cerere de restituire până în 2023.
  • În Israel s-ar putea impune, iar, măsurile de lockdown. Consiliul științific discută acum, după un val de îmbolnăviri COVID-19, dacă școlile trebuie închise, iar ieșirea oamenilor din casă să fie, din nou, excepție.
  • Incendiile sunt aproape imposibil de controlat în Oregon. Jumătate de milion de oameni au fost evacuați, zeci sunt dați dispăruți și 4 au murit. În alte state de pe Coasta de Vest, măturate de flăcări și fum, numărul celor morți a ajuns la 11.
  • Boris Johnson spune că l-a amenințat Uniunea Europeană. L-a amenințat cu blocadă alimentară între Irlanda de Nord și Marea Britanie. Asta în cazul în care iar se sucește cu acordul pentru Brexit.
  • China a anunțat restricții pentru diplomații americani de pe teritoriul său. În numele reciprocității. La începutul lunii, Statele Unite au luat măsuri similare.
  • Încă o țară arabă a făcut pace cu Israelul. Bahrein. Luna trecută, Emiratele Arabe Unite își normalizaseră relațiile cu Israelul. Meritele i-au revenit lui Trump, care e nominalizat la Nobel pentru asta.
  • Melania Trump are o căsătorie tranzacțională. Din interes, cum spunem noi, aici, în București. Iar relația cu Ivanka e tensionată pentru că Ivanka e prințesa care vrea să fie regină. Sunt vorbele unei foste asistente a primei doamne a Statelor Unite.
  • Știi că a început Romanian Design Week? Dacă nu, îți spun eu că acum că găsești în București un parc de design și Expozitia Possible Realities. Adică o serie de lucrări de arhitectură, urbanism, design de obiect, design grafic și fashion.

Recomandări

PSD ȘI PNL PREGĂTESC REMANIEREA
CONTROVERSE PRIVIND EVALUAREA NAȚIONALĂ
PUTIN ARE FORȚE NUCLEARE GATA DE LUPTĂ
DE DOMENIUL SF, DAR CU TESLA
CUM SE SCHIMBĂ ECONOMIA ROMÂNIEI
BIDEN LUPTĂ CONTRA MAȘINILOR DIN CHINA