Știrile de la ora 17:00, prezentate Ana Maria Rus, 13 septembrie 2021

  • Direcția Generală de Asistență Socială a anunțat că nu mai acordă stimulente în valoare de 2.500 lei pentru nou-născuți din cauza lipsei de bani. Acum Nicușor Dan te anunță că a fost doar o eroare.
  • Investitorii germani în Româmia își pierd încrederea în Guvern. În contextul crizei politice, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană anunță că reformele necesare, promise de politicienii români, nu mai sunt credibile.
  • Ministrul Sănătății din Marea Britania anunță că guvernul abandonează introducerea certificatului Covid drept condiție pentru intrarea în cluburile de noapte și la evenimente cu public mare.
  • Consumul de energie electrică a crescut cu 7% în primele șapte luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut. Iar cel al consumatorilor casnici cu 8.4 la sută, arată INS.
  • ONU organizează la Geneva o conferință în cadrul căreia va solicita sprijin internațional pentru Afganistan. Organizația încearcă să strângă peste 600 de milioane de dolari pentru afganii care au nevoie de alimente, medicamente și apă potabilă.
  • Ain Dubai, o roată gigantică de observație se va deschide pe 21 octombrie 2021, în orașul Bluewaters Island. Cu o înălțime de 250 de metri, devine cea mai înaltă roată din lume și urmează să intre în Cartea Recordurilor.
  • Camerele iPhone pot fi deteriorate de vibrațiile motocicletelor, avertizează Apple. Sistemul de focalizare automată e suprasiolicitat din cauza mișcărilor dese.
  • Daniil Medvedev a câștigat finala de la US Open în fața lui Novak Djokovic. Nole rămâne cu 20 de titluri de Mare Şlem în carieră, la egalitate cu Federer şi Nadal.
  • Lana del Rey dispare din social media. Artista își va dezactiva toate conturile din online pentru a se concentra pe viața ei privată.