Știrile de la ora 17:00, prezentate de Alice Stroescu, 13 decembrie 2022

  • Parlamentul European discută astăzi, la ora 19, votul din Consiliul JAI prin care a fost respinsă intrarea României și Bulgariei în Schengen.
  • Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sancționează Austria pentru votul dat în Consilul JAI, și își închide toate conturile de la BCR.
  • Rata inflației urcă până la 16,8%, în luna noiembrie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică, cu 47% și gazul cu aproape 38%, față de anul trecut.
  • 97% dintre angajatorii români susțin că programul de lucru flexibil este unul dintre cele mai dorite beneficii de către salariaţi, arată un sondaj Mindspace.
  • Bacșișul va fi trecut pe nota de plată și pe bonul fiscal, și va fi cuprins între 0 și 15%. Asta prevede proiectul adoptat azi de Camera Deputaților.
  • Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping vor discuta la sfârşitul lunii decembrie evenimentele anului 2022, transmite Reuters.
  • Comisia Europeană ajunge la un acord cu Ungaria. Procentul fondurilor europene suspendate se va reduce de la 65 la 55%, iar în schimb, Ungaria renunță la veto-uri.
  • Statele Unite au testat cu succes o rachetă hipersonică ce a atins o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului
  • Xiaomi lansează primul său Mini PC! Cântărește doar 437 de grame, are un procesor Intel de generație nouă și 16 GB RAM.
  • Astăzi începe Campionatul Mondial de înot în bazin scurt, de la Melbourne. David Popovici intră mâine în concurs la proba de 100 m liber.