• Cei 3 turiști români dați dispăruți în urma avalanșei din Italia sunt în siguranță. Până acum aceștia nu au avut acces la internet sau telefonie.
  • 7.726 de cazuri Covid-19 s-au înregistrat în ultima săptămână în România. Bilanțul a crescut astfel de 4 ori mai mult față de finalul lunii mai. Autoritățile nu iau în calcul restricții ci doar recomandări.
  • Germania va începe administrarea la scară largă a antivitralului Paxlovid de la Pfizer. Medicamentul reduce cu 90% riscul de spitalizare în cazul vârstnicilor.
  • Europa se confruntă cu un risc crescut de recesiune iar efectele se vor resimți în a doua jumătate a anului 2022, potrivit unei analize The Guardian.
  • UE importă mai mult gaz natural din SUA decât din Rusia, o premieră în istorie. Este o consecință a reduceri drastice a fluxului de gaze naturale din Rusia.
  • Cu toate astea, guvernul ia în calcul ca în această iarnă să impună raționalizarea consumului pentru companii.
  • 40 de state care vor să ajute la reconstrucția Ucrainei se întrunesc azi în Lugano în Elveția. La reuniune Ucraina prezintă prioritățile.
  • Peste 10.000 de locuitori ai oraşului Mariupol se află în închisori ruseşti: „Persoanele sunt deţinute în condiţii teribile şi inumane, ca într-un lagăr de concentrare”, conform agenției de presă EFE.
  • Lesia Vorot-niuk, fostă balerină la Opera din Kiev, s-a întrolat voluntar în armata ucraineană.
  • Simona Halep joacă astăzi în optimi la Wimbledon. Sportiva noastră o înfruntă pe Paula Badosa, numărul 4 WTA pentru un loc în sferturile de finală.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE