• Aproape 41.000 de oameni au primit vaccin în ultimele 24 de ore. 8.700 s-au vaccinat cu prima doză.
  • Masca de protecție e din nou obligatorie. De azi, în toate spațiile publice deschise sau închise, iar măștile textile nu mai sunt permise.
  • Mii de apeluri au fost înregistrate la numărul 119, Telefonul Copilului, în doar 3 zile, spune Mădălina Turza. Operatorii pot afla și locul de unde se face apelul, mai spune aceasta.
  • În Italia, persoanele de peste 50 de ani sunt de azi obligate să se vaccineze. Dacă nu se imunizează până la 1 februarie, aceștia vor primi 100 de euro amendă.
  • Bulgaria va trece la euro începând cu 1 ianuarie 2024, anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al Finanţelor. Schimbul de leva în euro va fi gratuit timp de jumătate de an.
  • Fostul şef al securităţii naţionale din Kazahstan a fost arestat şi plasat într-un centru de detenţie preventivă sub suspiciunea de trădare.
  • Meta anunță lansarea Privacy Center, o secţiune în care vei găsi toate opţiunile privind intimitatea utilizatorilor. Astfel, în cazul în care apar incidente privind datele personale, responsabilitatea nu mai este a companiei, ci a ta.
  • După ce s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Melbourne, Simona Halep s-a retras de la turneul WTA de la Sydney, care va începe pe 10 ianuarie .Sportiva vrea să se pregătească fizic pentru Australian Open.
  • Americanii nu mai consumă muzică nouă: mai puțin de 20% din piesele ascultate/cumpărate anul trecut au fost piese lansate în ultimele 18 luni. În 2020 procentul a fost de aproape 40%.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI