• Un zbor Ryanair a fost deturnat de regimul Lukașenko. Aparatul de zbor a fost forțat să aterizeze în Minsk, pentru ca polițiștii să poată aresta un jurnalist critic la adresa regimului din țara ex-sovietică.
  • Rata de infectare este în continuă scădere în București. Astăzi a ajuns la 0,67 la mia de locuitori, anunță Direcția de Sănătate Publică.
  • Uniunea Europeană se apropie de pragul de 40% din populația vaccinată. România abia depășește 25%.
  • Examenele de la facultate vor fi înregistrate, pentru a preveni fraudarea lor. Universitățile vor fi obligate să monitorizeze sesiunea din acest an, după ce mai multe instituții de învățământ superior au decis ca examenele să fie date online.
  • Vom avea încă un vaccin împotriva COVID 19, CureVac. Compania germană așteapă aprobarea cel târziu în iunie și spune că poate fabrica sute de milioane de doze anul acesta.
  • România este pe locul 3 în lume, la consumul de bere pe cap de locuitor. Bem în medie 100,3 l pe an, arată un studiu publicat de Kirin Beer University.
  • Cofondatorul Apple, Steve Wozniak, este dat în judecată de un profesor pe nume Ralph Reilly . Acesta susține că în 2010 a vrut să înființeze împreună cu Wozniak o universitate de tech futuristă, dar ulterior a fost exclus din proiect.
  • Samsung a decis să folosească doar platforma Tai-zăn pentru viitoarele televizoare ale companiei. Purtătorul de cuvânt de la Samsung a confirmat că sistemul de operare Android va rămâne doar pe telefoane.
  • Arabia Saudită plantează 10 miliarde de copaci în deșert. Prințul Mohammed bin Salman vrea reducerea emisiilor de carbon, combaterea poluării și evitarea degradării solului.
  • CSM București a devenit matematic campioana României la handbal. Bucureștencele au câștigat cu 28-20 împotriva lui „U” Cluj și și-au asigurat al 5-lea trofeu din palmares.
  • Kevin Spacey revine pe marele ecran la 3 ani după ce a fost acuzat de abuz. Actorul face parte din distribuția peliculei- L’uomo che disegno Dio- unde joacă rolul unui detectiv care investighează o persoană acuzată pe nedrept de pedofilie.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT