• Iohannis a numit-o pe Ligia Deca în funcția de ministru al Educației.
  • Duma de Stat a aprobat aderarea la Rusia a patru regiuni ocupate ale Ucrainei-Herson, Zaporojie, Donțk și Luhansk.
  • În urma protestului de ieri, din Capitală, au fost date amenzi de 32.000 de mii de lei, șapte sancțiuni și au fost întocmite două dosare penale.
  • Astăzi a început un nou an universitar în România. Peste 400 de mii de studenți se întorc în sălile de clasă.
  • Piaţa asigurărilor de sănătate a crescut în S1 cu peste 30%, ajungând la 375,7 mil. lei.
  • Bucureşti, Cluj şi Timiș angajează aproape 70% dintre IT-iştii din România, potrivit datelor INS.
  • Lipsa cipurilor provoacă pierderi de 100 de milioane de euro industriei auto. Aceasta a dus la un deficit de 18 mil de vehicule în întreaga lume, arată un studiu Allianz Trade.
  • NASA va aștepta cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie pentru lansarea rachetei Artemis 1.Misiunea a fost amânată din nou din cauza uraganul ui Ian.
  • Juventus a învins cu 3 la 0 Bologna în etapa a 8-a din SERIE A. Este prima victorie a torinezilor după 3 etape.
  • Kanye West și-a făcut debutul pe podium ca model.Rapperul a deschis show-ul Balenciaga în cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA