• Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății susțin că nu trebuie să renunțăm acum la lupta împotriva Covid.
  • După Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, FINLANDA restricționează accesul pentru cetățenii ruși. Decizia a fost luată după ce Vladimir Putin a emis decretul de mobilizare parțială.
  • Belarus impune o interdicție a exporturilor de cereale timp de șase luni.
  • 34% dintre angajații din lume și-au schimbat rolurile la locul de muncă, după implementarea automatizării.
  • Producătorii europeni de oţel reduc producţia din cauza preţurilor mari ale energiei şi riscă închiderea în masă a fabricilor.
  • Parlamentarii ruși cer pe bandă rulantă să fie trimiși pe front. 5 deputați au spus că vor „să-și servească patria”
  • Roger Federer pune capăt unei ere a tenisului mondial. În cariera sa de 25 de ani, elvețianul a jucat 1526 de meciuri la simplu şi 223 la dublu.
  • Elton John a cântat la Casa Albă la invitația președintelui Joe Biden. La eveniment au fost invitate 2.000 de persoane.
  • Inginerii NASA se vor confrunta cu un uragan tropical care se va îndreaptă spre Florida în timpul următoarei încercări de lansare a misiunii Artemis 1.
  • Iar în online suntem mai puţin sinceri şi mai agresivi, arată un studiu realizat de Institutul Italian de Tehnologie.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT