• Datoria externă totală a României a crescut cu 1,8 miliarde euro, în perioada ianuarie – aprilie 2024, până la 171,8 miliarde euro, arată datele BNR.
  • Bula imobiliară din România pare să se fi încheiat. Numărul de locuinţe noi s-a prăbuşit cu peste 25% la nivel naţional şi cu peste 30% în Bucureşti-Ilfov, scrie ZF.
  • „Sala de detenție” ar putea fi introdusă în școlile din România. Subiectul e pus în dezbatere publică. Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru.
  • Agenția Națională a Medicamentului anunță retragerea OZEMPIC din România până la finalul lunii iulie 2024.
  • Liderii G7 se află în Italia, până pe 15 iunie, pentru summitul anual. Agenda include războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, dezechilibre comerciale cu China,dar și amenințările A.I.
  • Acționarii Tesla au votat pentru a aproba un pachet salarial de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk și pentru a muta sediul legal al producătorului de vehicule electrice în Texas.
  • După un show incendiar aseară, trupa Coldplay concertează iar pe Arena Națională. Și astăzi sunt așteptați 50.000 de fani.
  • Astăzi, vântul suflă slab și moderat în Capitală. Meteorologii anunță șanse mici de ploaie. Daca mergi la Coldplay, nu uitapelerina!
  • Fostul antrenor al Romei, Paulo Fonseca, se întoarce în Italia ca noul antrenor al echipei AC Milan.
  • Designerul Iris van Herpen a creat prima rochie de mireasa din lume realizata cu o imprimanta 3D. S-a lucrat 600 de ore.

Recomandări

DRILL, BABY DRILL?
PNL VREA REFORMA
GEORGIA IESE LA VOT
UK IA MĂSURI
EFECTELE TIKTOK
GEORGESCU: „MANIPULARE”