• Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General privind mai multe nereguli pe care le-a găsit în modul în care Nicușor Dan și-a gestionat campania prezidențială. AEP a descoperit că Nicușor Dan a obținut donații în valoare de peste 650.000 de euro pe care nu le-a declarat.
  • Doi noi suspecți au fost arestați pentru furtul Tezaurului românesc de la Drents. Este vorba despre un bărbat de 20 de ani şi unul de 18.
  • Iar tu de azi poți solicita noua Carte Electronică de Identitate și în București. Are dimensiunea unui card bancar, protecție digitală avansată și poate fi folosită ca document de călătorie.
  • În semn de omagiu pentru Papa Francisc, România declară sâmbăta aceasta zi de doliu național, în ziua funeraliilor de la Vatican.
  • Și până atunci, dacă îți dorești să-i aduci un ultim omagiu Suveranului Pontif, o poți face până vineri seara la Bazilica Sf. Petru.
  • „Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev, soldat cu 9 morți.
  • Un model A.I. dezvoltat în Hong Kong și Londra poate diagnostica cancerul tiroidian cu o acuratețe de 90%.
  • Youtube împlinește azi 20 de ani de la primul clip postat pe platformă. Are doar 18 secunde și îl prezintă pe unul dintre fondatori vorbind în fața unui țarc cu elefanți.
  • Billie Eilish obține 7 nominalizări la American Music Awards. Kendrick Lamar domină lista nominalizărilor, cu 10 mențiuni.
  • În țară, ai parte de vreme de vară și mâine, în capitală vei resimți 29°C. În weekend ploile torențiale se extind din nou, iar temperaturile scad cu 10 grade.

Recomandări

CINE VINE PACEA ÎN UCRAINA?
CE SE ALEGE DE ROMÂNIA?
TERAPIE CU ROBOȚI
POLONIA VOTEAZĂ
TRUMP VS SWIFT
NU LE DAU PACE