• Elveția a aprobat vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de către Pfizer/BioNTech, după o examinare antentă făcută de către o echipă de experți.
  • Se prelungește carantina în Bragadiru și comuna Chiajna, județul Ilfov pentru o perioadă de 14 zile.
  • Actorul Ion Dichiseanu a fost internat de urgență la spitalul Floreasca, cu insuficiență renală și respiratorie. Are 87 de ani.
  • Joe Biden se vaccinează luni, în public, împotriva Covid-19. Kamala Harris se va vaccina și ea.
  • Statele Unite ale Americii aprobă vaccinul Moderna. Este al doilea aprobat, după cel dezvoltat de Pfizer/BioNTech.
  • Statele Unite ale Americii își închid ultimele 2 consulate de pe teritoriul Rusiei, decide secretarul de stat, Mike Pompeo.
  • UiPath a depus actele pentru listarea de anul viitor, la bursa în Statele Unite ale Americii. Compania românească are venituri anuale de 500 de milioane de dolari.
  • Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu aproape 21%, în acest an. Marca preferată este Renault, urmată de Skoda și Volkswagen.
  • Sezonul WTA începe pe 5 ianuarie la Abu Dhabi. După asta, calificările pentru Australian Open se vor ține în Dubai, între 10 și 13 ianuarie.
  • Artistul Bad Bunny i se alătură lui Brad Pitt in filmul de acțiune “Bullet Train”.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN