• Ordonanța de Urgență pentru intervenția imediată în cazul urșilor agresivi a fost aprobată astăzi în ședința de Guvern. Este o soluție pe termen scurt, spune Premierul Florin Cîțu.
  • Ministerul Educaţiei te anunță că rata de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ este de aproape 73%, înainte de contestaţii. Procentul este mai mare față de 2020 cu peste 3,5% .
  • Legea Educației Fizice și Sportului din România se modifică si sporturile electronice vor fi recunoscute oficial și la noi. Anunțul vine de la Mara Mareș, consilier de stat în cancelaria Prim Ministrului la evenimentul Esports Summit București. Legea se depune în Parlament in septembrie.
  • Poți vizita expoziția multimedia „Mirrors of Brâncuşi” între 23 şi 30 iulie la Muzeul de Artă din Cluj Napoca în cadrul TIFF.
  • A treia doză de vaccin anti-Covid se administrează doar dacă vor exista dovezi ştiinţifice puternice, îți spune secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.
  • Peste 90% dintre adulţii britanici au anticorpi pentru Covid, arată datele publicate de Biroul pentru Statistici Naţionale. Anticorpii sunt dovada unei infecţii trecute cu SARS-CoV-2 sau a cel puţin unei doze de vaccin.
  • Cu toate astea, numărul cazurilor noi de Covid-19 din Marea Britanie a crescut cu aproape 41% în ultima săptămână.
  • Rusia anunţă că a produs în Vietnam primul lot din vaccinul său Sputnik, pentru a facilita accesul la imunizare în această ţară.
  • Dacă mergi în Franța, să știi că de azi poți intra în restaurante, cinematografe sau alte locuri aglomerate doar cu permisul de sănătate.
  • Netflix confirmă că va dezvolta jocuri video interactive. În primă fază se concentrează pe jocurile pentru smartphone, acestea urmând să fie disponibile gratuit daca ai abonament Netflix.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI