A ieșit fum alb de la ședința coaliției pe tema rectificării bugetare. Proiectul urmează să fie publicat iar Guvernul ar putea adopta rectificarea miercuri sau joi.
Resturi de dronă au fost găsite în zona canalului Şontea Nouă din județul Tulcea. MApN spune că anchetează provenința lor.
Studenții din principalele centre universitare din țară protestează astăzi față de măsurile de austeritate implementate de Guvernul Bolojan în educație.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara lansează o bibliotecă bazată pe inteligență artificială, unde studenții pot simula cazuri clinice.
Iarna a venit încă din prima lună de toamnă. Astăzi a nins în mai multe zone din țară, printre care la Bâlea Lac, Transalpina, Maramureș și Bucovina.
Vremea nu e mai prietenoasă nici pe plan extern. Regiunea Valencia din spania este sub cod roșu de ploi abundente. Toate școlile au fost închise astăzi.
Benjamin Netanyahu se întâlnește astăzi cu președintele Donald Trump la Casa Albă. Vizita vine în contextul în care Statele Unite încearcă să vină cu o rezolvare la situația din Gaza.
Iar Partidul Maiei Sandu câștigă alegerile parlamentare din Republica Moldova, cu puțin peste 50% din voturi. Asta înseamnă că poate guverna singur.
Bentley lansează un model dedicat Ateneului Român. Astfel, țara noastră devine prima din UE cu o ediție limitată dedicată unui simbol național.
Și ultramaratonistul Tibi Ușeriu pornește într-o cursă de peste 1.430 de km, timp de o lună , pe urmele legiunilor romane de la Columna lui Traian la Drobeta – Turnu Severin.