• Joe Biden l-a invitat pe liderul Emiratelor Arabe Unite în Statele Unite: „Provocările cu care ne confruntăm nu fac decât să ne facă să petrecem mai mult timp împreună.”
  • Primele date ale autopsiei, arată că Ivana Trump (73) a murit în urma unei căzături pe scări, care i-a provocat mai multe răni.
  • Franța activează sistemul european de ajutor reciproc RescEU din cauza incendiilor provocate în mai multe state.
  • Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Ucrainei spune că până la 70% dintre loviturile cu rachete rusești sunt asupra țintelor non-militare.
  • Veniturile companiei Lufthansa au crescut de peste două ori, în trimestrul 2 din acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în ciuda zborurilor anulate sau întârziate.
  • Ministerul Agriculturii alocă 1,5 miliarde de euro pentru infrastructura de irigaţii, conform unui nou proiect supus dezbaterii publice.
  • Elon Musk a depus o moţiune împotriva solicitării Twitter de a accelera procesul cu privire la planul său de a rezilia contractul în valoare de 44 de miliarde de dolari pentru preluarea companiei.
  • Regizorul și scenaristul seriei care tocmai s-a încheiat Peaky Blinders a anunțat că va realiza un nou serial axat pe legenda sportului din automobilism Enzo Ferrari. Serialul se va numi „Ferrari Rex”
  • Celebra trupă KISS va concerta pentru prima oară în România astăzi la Romexpo în cadrul festivalului Rock The City.
  • Căldura deranjează și animalele. un urs a ales să se răcorească într-un ștrand din Harghita, conform unui mesaj Ro-Alert.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA