Curtea de Apel București a amânat din nou sentința definitivă în dosarul Colectiv.
Campania naţională de informare şi educare „Un Doi Trei” privind colectarea separată a deşeurilor de ambalaje, pentru populaţie a demarat astăzi.
Până la 1 mai, cel puţin 228 de cazuri probabile de hepatită au fost semnalate OMS în 20 de ţări, iar alte peste 50 de cazuri sunt în curs de investigare.
În luna martie preţurile producţiei industriale au crescut cu 51,7% față de aceeași lună a anului trecut, arată INS.
Este trend ascendent în traficul aerian comercial anunță TAROM. 160.000 de pasageri pe zborurilor regulate și 20.000 pe zboruri charter, o creștere de peste 240% față de aprilie 2021.
Aplicația de social media a lui Donald Trump se va lansa pe un browser web la finalul lunii, spun reprezentanții fostului președinte.
Ai seară de Champions League. Villarreal se duelează astăzi cu cei de la Liverpool.
Cel mai important eveniment cinematografic din România, Gala premiilor Gopo vine astăzi cu cea de-a 16-cea ediție.
Chiar dacă astăzi ai avut vreme mohorâtă în Capitală. Mâine te vei bucura de maxime de până la 22 de grade C.
Peste 150 de pisici din toate colţurile lumii vor putea fi admirate la SofistiCAT – Salonul Felin Internaţional Bucureşti, în weekend.