• Ai cod portocaliu de ninsori şi viscol în centrul ţării. Circulația este închisă pe drumuri naționale din Buzău și pe segmentul dintre Cunţa şi Boiţa al autostrăzii A1.
  • A intrat în vigoare embargoul importului de carburanți din Rusia. România va trebui să identifice în acest an surse alternative pentru cantităţi reprezentând cel puţin 80% din importurile de motorină de la nivelul anului trecut, iar UE pentru 50%.
  • Olaf Scholz anunță că armele occidentale nu vor fi folosite în atacuri asupra teritoriului rus. „Există un consens asupra acestui punct”, a adăugat cancelarul german.
  • SUA au doborât balonul chinez suspect care survola de data asta deasupra Oceanului Atlantic, cu un avion militar.
  • Incendiile din Chile au ucis cel puțin 23 de persoane, pe măsură ce starea de urgență s-a extins. Peste 1.100 de persoane au fost duse la adăposturi, în timp ce cel puțin 979 au fost rănite în urma incendiilor.
  • Mii de persoane au manifestat în centrul oraşului Tel Aviv, pentru a cincea săptămână consecutiv, contra reformelor judiciare controversate pe care le are în vedere guvernul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.
  • Napoli a câștigat un nou meci în prima ligă din Italia, 3-0 pe terenul celor de la Spezia, și mărește avansul în fruntea seriei A.
  • Messi a marcat golul serii în victoria lui PSG împotriva lui Toulouse . Cu 2-1, parizienii se mențin pe primul loc în Ligue 1, cu 54 de puncte.
  • La noapte are loc gala Premiilor Grammy. Printre nominalizații la categoria melodia anului se numără ABBA, Adele, Beyonce, Harry Styles și Kendrick Lamar.
  • Michelle Yeoh a dezvăluit că Jackie Chan i-a trimis un mesaj după ce a primit nominalizarea la Oscar pentru Everything Everywhere All At Once. Acesta i-a spus, că lui i s-ar fi oferit primul rolul principal, care a fost scris inițial pentru a fi bărbat.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE