Sari la continut

Știrile de la ora 17:00, prezentate de Monica Mihai, 20 iulie 2023

  • Ciolacu cere noi demiteri în cazul centrelor pentru vârstnici după controale și spune că au ieșit la iveală „situații de netolerat”.
  • Țigările electronice și dispozitivele electronice trebuie să fie etichetate, să aibă text și foto. Este decizia Ministerului Sănătătății.
  • Peste 111.000 de elevi își depun dosarele de înscriere la liceele la care au fost admiși. Cei mai mulți au ales mate-info.
  • Canicula continuă și astăzi, dar apar și ploile în majoritatea regiunilor din țară. Maximele sunt între 28 și 39 de grade Celsius.
  • Cancelarul german Olaf Scholz a mers azi să discute cu cancelarul Karl Nehammer al Austriei despre extinderea Schengen. Cele două țări au opinii diferite privind tema.
  • În Crimeea a fost declarată stare de urgență în zona atacului cu drone.
  • Xi Jinping s-a întâlnit la Beijing cu fostul secretar de stat american Henry Kissinger și arhitectul apropierii dintre SUA și China din anii 1970.
  • Strategia Netflix a funcționat. Compania a atras 6 milioane de noi abonați, după ce a introdus taxa de sharing.
  • Dupa un an de pauză, Simona Halep poate să revină în sfârșit la un turneu de Grand Slam. Organizatorii au trecut-o pe lista preliminară a participanților la US OPEN.
  • Astăzi sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

Etichete: Aleph News, Monica Mihai, știrile Aleph News