Știrile de la ora 17:00, prezentate de Oana Despa, 27 octombrie 2021

  • Peste 150.000 de oameni s-au vaccinat în România în ultimele 24 de ore. Este un nou record absolut. Cei mai mulți, peste 111.000 au primit prima doză.
  • Plenul Senatului a respins proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde la locul de muncă. Diferența a fost de două voturi. Chiar și așa, procedura merge mai departe și proiectul va fi dezbătut în comisiile Camerei Deputaților.
  • Legea pentru compensarea facturilor la energie a fost adoptată de Parlament, Cu 285 de voturi pentru din 287 de prezenți. Actul normativ merge la promulgare.
  • Premierul desemnat Nicoale Ciucă spune că va depune lista nominală a miniștrilor și programul de guvernare până sâmbătă seara. Săptămâna viitoare Guvernul va intra în Parlament: „îmi voi juca șansa până la capăt. Nu îmi depun mandatul în niciun caz”.
    14.950 de persoane au fost testate positiv în ultimele 24 de ore, iar 1.861 de bolnavi sunt în stare gravă la ATI.
  • Timișoara va avea, din nou, apă caldă și căldură, dar doar pentru o săptămână, după ce s-a găsit o soluție de avarie, prin folosirea unui alt furnizor de gaze.