• 3,8 milioane de români s-au vaccinat cu cel puțin o doză. Puțin peste 2,6 milioane au făcut și rapelul.
  • Peste 4.300 de români s-au infectat cu SARS-CoV2 după rapel. Adică 0.2% din totalul persoanelor vaccinate.
  • De luni, elevii nu vor mai fi obligați să poarte mască de protecție în curtea școlii și doar 10% dintre ei vor mai face școală online, anunță ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.
  • În jurul unităţilor de învăţământ pe o rază de 50 de metri, unde există „potenţial” de aglomerare la venire şi la plecare, toți cei care staționează, vor purta mască, spune Alin Stoica.
  • Iar traficul rutier este închis astăzi şi mâine între Râşnov şi Poiana Braşov. Se desfășoară Campionatului Naţional de viteză în coastă. Peste 100 de mașini participă la cursă.
  • TAROM a anulat zborurile programate azi, spre şi dinspre aeroportul din Tel Aviv, pe fondul evenimentelor din Israel. Îți poți reprograma gratuit călătoria sau îți poți cere banii înapoi.
  • M-am simțit ca un „animal la zoo”. Așa a descris printul Harry, viața ca membru al familiei regale, într-un podcast cu Monica Padman si Dax Shepard. Prințului nu i-a plăcut să fie mereu în vizorul publicului.
  • Marele Premiu al Turciei de Formula 1, de pe 13 iunie, a fost anulat din cauza situaţiei sanitare şi înlocuit cu o a doua cursă în Austria, pe 27 iunie.
  • Ești fan „Frinds” și plănuiești o vacanță în New York? Începând de vineri, 21 mai, poți să închiriezi de pe booking apartamentul în care locuiau Monica și Rachel, pentru doar 20 de dolari pe noapte.
  • Iar de azi, poți sta la terasă sau în restaurant, până la miezul nopții și ai mai mult timp pentru cumpărături pentru că magazinele nu mai închid la ora 21.
  • În seara asta au loc două spectacole pilot, de la 19:00-21:00. La TNB vezi „Dineu cu proști”, iar la Opera din Cluj vezi „Faust”. La fiecare spectacol, participă 800 de oameni vaccinați, care poartă mască.
  • De azi, Grecia ne așteaptă cu brațele deschise! Unul din 10 greci, s-a vaccinat. Și tu trebuie să fii vaccinat, sau să ai un test PCR negativ, dacă vrei să te bucuri de plajele lor.
  • Azi sărbătorim familia, pilonul societății. Iar tema de anul ăsta e „Familiile și noile tehnologii”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE