Știrile de la ora 18.00, prezentate de Mihaela Măncilă, 14 aprilie 2021

  • Se clatină coaliția de guvernare: Dan Barna a spus că retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu și vrea ca altcineva să conducă Guvernul.
  • Asta după ce, Vlad Voiculescu a fost revocat din funcția de ministru al Sănătății. Secretarul de stat Andreea Moldovan și-a pierdut și ea funcția.
  • Au fost introduse noi criterii prin care se pot carantina localitățile. Nivelul de testare din fiecare localitate devine factor principal în metoda de calcul, pe lângă rata de incidență și rata de ocupare a secțiilor ATI.
  • Rata de incidență a scăzut sub 6 la mia de locuitori în București, iar în Ilfov este de 6,78. În Timiș a ajuns la 3,93, iar în Cluj la 5.9.
  • Astăzi am primit primele doze ale vaccinului Johnson and Johnson. 80 de mii au ajuns în România, dar nu vor fi administrate până când Agenția Europeană a Medicamentului nu va da ok-ul.
  • Iar Germania recomandă ca toate persoanele sub 60 de ani vaccinate cu prima doză cu AstraZeneca, să facă rapelul cu alt ser, deși nu se știe dacă va fi eficient.
  • De cealaltă parte, în UK toți cei vaccinați cu AstraZeneca vor primi și a doua doză cu același ser. Tot în UK, persoanele sub 30 de ani nu se mai imunizează cu AstraZeneca.
  • Aproape 22 de mii de persoane au cerut băncilor din România să le suspende plata ratelor și comisioanelor în perioada 1 ianuarie – 15 martie 2021.
  • Iar David Beckham va juca într-un serial pe Disney Plus. Fostul mijlocaș englez va apărea în „Save Our Squad”.
  • Balenciaga este acuzată că a organizat o petrecere, cu sute de persoane, care a ținut până dimineața în Soho House din Berlin, după lansarea ultimei colecții. În Berlin, între orele 21 și 5 dimineața este carantină.
  • În această seară, începând cu ora 19, poți vedea casa memorială „Liviu și Fanny Rebreanu” pe Facebook sau pe YouTube.
  • Joe Biden merge cu soția lui, Jill, la o programare în vedere unei intervenții medicale curente la un centru ambulatoriu din Washington, anunță Casa Albă. Jill Biden are 69 de ani.
  • Astăzi aflăm și ultimele două echipe care se luptă pentru trofeul Champions League din acest an. Liverpool – Real Madrid și Dortmund – Manchester City sunt meciurile serii din sferturi. În tur, Liverpool a câștigat cu 3-1, iar City cu 2-1. PSG și Chelsea sunt deja calificate în semifinale.