• Aproximativ 79 de milioane de persoane s-au vindecat de SARS-COV-2 la nivel mondial.
  • 2.797 de cazuri noi de covid au fost raportate de ieri pe azi în România din 30 de mii de teste efectuate. 95 de persoane au murit, iar 937 sunt internate la ATI.
  • România a închis 2020 cu un deficit comercial de 18,3 miliarde euro, cu 1,08 miliarde euro peste nivelul din anul anterior. Exporturile s-au redus cu 9,9%, iar importurile cu 6,6%, comparativ cu 2019.
  • Can-Sino-Bio, vaccinul chinezesc anti-COVID, are o eficiență de aproape 91% în prevenirea unori forme severe de boală. Serul a fost dezvoltat împreună cu un institut de cercetare al armatei chineze.
  • Aproximativ unul din 10 americani a primit o doză de vaccin împotriva COVID-19, iar 3% dintre ei au fost complet imunizați. CDC spune că până în iulie, jumătate din populația SUA va fi vaccinată cu cel puțin o doză.
  • 40 de spitale din Washington au plătit peste un milion de dolari pe două milioane de măști de protecție N95 contrafăcute, anunță CNN.
  • Începe procesul lui Trump în Senatul SUA. Fostul șef de la Casa Albă este acuzat de „instigare la insurecţie”. Nu este singura problemă pentru Donald Trump, statul Georgia a deschis o anchetă privind presiunile pe care acesta le-a făcut asupra electorilor în timpul numărării voturilor de la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.
  • Sigur ți-l amintești pe Jacob Chansley, cel mai vizibil susținător al lui Trump de la insurecția de la Capitoliu de pe 6 ianurie. Aflat în arest, Chansley spune că regretă că a participat la protest. Este foarte dezamăgit de Trump și susține că a fost păcălit de fostul președinte al Americii.
  • Facebook anunță că toate postările care susțin afirmații considerate false despre orice tip de vaccin vor fi interzise.
  • Coreea de Sud lanseză teste pentru covid pentru animalele de companie. Pisicile și câinii din Seoul care au febră sau dificultăți de respirație vor fi testați. În cazul unui rezultat pozitiv intră în carantină.
  • Știai că acum 7 mii de ani oamenii credeau că niște viermi malefici sunt cauza cariilor? Astazi este ziua mondială a stomatologilor și nu putem decât să ne bucurăm de progresele înregistrate în acest domeniu care ne oferă posibilitatea să zâmbim cu mult mai multă încredere.

Recomandări

ZILELE BUCUREȘTIULUI
IDF BOMBARDEAZĂ
I-A FAULTAT TESLA
CE FACI ÎN WEEKEND?
SE SCHIMBĂ LEGEA
CE FACI LA OKTOBERFEST?