• În ultimele 24 de ore s-au vaccinat aproape 15 mii de români. Cu prima doză s-au imunizar 1.600, peste 2.700 cu a doua doză iar cu doza booster aproape 10 mii.
  • Ministrul Educației Sorin Câmpeanu spune că nu există bază legală pentru a trece cursurile în online, săptămâna viitoare. Asta e solicitarea organizațiilor de părinți.
  • Mai multe avioane care urmau să aterizeze la Suceava au fost redirecţionate către Cluj şi Iaşi, din cauza ceţii dense din zona aeroportului sucevean.
  • Telefoanele a cel puțin patru activiști care critică guvernul din Kazahstan au fost infectate cu un software de spionaj al firmei israeliene, Pegasus.
  • UE va trebui să investească 500 de miliarde de euro în noi centrale nucleare, până în 2050, pentru ca energia nucleară să primească eticheta verde, spune Thierry Breton.
  • Procesul lui Novak Djokovic cu autoritățile din Australia va putea fi urmărit de toată lumea, în noaptea asta, de la ora 01.00.
  • Rafael Nadal a câştigat turneul Melbourne Summer Set ATP 250. Acesta l-a învins în finală pe americanul Maxime Cressy, după o oră și 44 de minute de joc.
  • Louis Vouitton a lansat un nou ceas inteligent numit Tambour Horizon Light Up. Costă 3.300 de dolari și are 24 de LED-uri care atrag atenția când primești o notificare.
  • Astăzi de la ora 19.00, te așteaptă la Teatrul Excel-sior muzicalul Cenușăreasa.
  • Iar de la ora 4 dimineața te așteaptă Globurile de Aur. Cele mai nominalizate filme sunt „Belfast” și „The Power of the Dog”.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN