• Compania națională Transgaz a semnat un nou Memorandum de Înțelegere privind Coridorul Vertical – care interconectează rețelele din Grecia, Bulgaria, Ungaria și România.
  • S-au înregistratCreşteri puternice la Bursa de la Bucureşti după două zile de pauză: Indicele BET urcă cu 1,5%.
  • Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut cu 30,7%, în primele 10 luni ale acestui an.
  • Vremea se încălzește din nou. De săptămâna viitoare, temperaturile maxime vor ajunge la 10-12 grade celsius, anunță ANM.
  • Putin este deschis la negocieri, dar refuzul Statelor Unite de a recunoaşte teritoriile anexate ca fiind ruseşti, oprește căutarea unui potenţial compromis, spune Dmitri Peskov.
  • Sute de generatoare de curent electric din Germania se îndreaptă spre Ucraina. Mii de oameni stau în frig și nu au electricitate.
  • Bitcoin s-ar putea prăbuşi la 10.000 de dolari, anul viitor, o scădere de peste 40% faţă de valoarea actuală.
  • Apple domină 25% din piaţa chineză de smartphone-uri. Este cel mai înalt nivel înregistrat până acum.
  • COREEA REUȘEȘTE IMPOSIBILULNOU19
  • Coreea de Sud este calificată în optimile de finală ale Campionatului Mondial, după victoria împotriva Portugaliei. Lusitanii au deschis primii scorul, dar coreeni au revenit și au câștigat cu 2-1. Ambele echipe merg în fazle finale ale competiției.
  • Sonda Spaţială Artemis a părăsit orbita lunară după o misiune de 13 zile. Racheta se îndreaptă către Pământ.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE