• Nouăzeci de mii de români au fost vaccinați astăzi, iar 100 dintre ei au avut reacții adverse. Suntem în 24 și tot nu a fost atinsă ținta promisă de Gheorghiță și Cîțu, de 100 de mii de vaccinări pe zi.
  • Restricțiile se prelungesc încă două săptămâni în București, chiar dacă rata a scăzut sub 4. Măsurile se vor relaxa în week-end abia după ce rata de infectare va scădea sub 3,5 la mia de locuitori.
  • Timișoara a ieșit din scenariul roșu, iar de mâine vei avea mai puține restricții. Se redeschid restaurantele, teatrele, cinematografele și sălile de sport la 30% din capacitate.
  • Șeful de la Drumuri Craiova, Bogdan Bratu, a fost reținut 24 de ore. Este acuzat că și-a falsificat diploma de licență. Prejudiciul se ridică la aproape 1 milion de lei, salariile aferente funcțiilor pe care le-a obținut datorită actului fals.
  • Clujul va avea anul acesta primul autobuz fără șofer, iar până în 2028 toată flota de transport public va fi electrică.
  • Armata indoneziană a anunțat că a găsit resturile submarinului dispărut miercuri în apropierea insulei Bali. Acesta avea la bord 53 de oameni.
  • Parlamentul Germaniei a adoptat o lege care permite excluderea companiei chineze Huawei din realizarea rețelei 5G.
  • Fostul fotbalist de la Manchester United, Ryan Giggs, riscă să facă 5 ani de închisoare după ce fosta soție și o altă femeie îl acuză că le-a bătut.
  • Și te așteaptă un fenomen astronomic inedit. NASA îți spune că vei putea să vezi luni Super Luna Roz, a doua cea mai mare Lună Plină din 2021.
  • Din această seară, de la ora 22, orașele Voluntari și Pantelimon, din județul Ilfov vor ieși din carantină.
  • Astăzi, de la ora 19.00 poți urmări online Gala Extraordinară de Balet, prezentată de Opera Națională București. Spectacolul cuprinde momente coregrafice din Lacul Lebedelor, Don Quijote sau Spărgătorul de nuci.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII