• Florin Cîțu spune că toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv alegerile anticipate, pentru că PSD și USR dau dovadă de iresponsabilitate. Cele două partide au respins susținerea unui Guvern minoritar, la negocierile cu premierul desemnat Nicoale Ciucă.
  • Antiviralul Molnu-piravir, primul tratament administrat pe cale orală pentru Covid-19 intră în procedură de aprobare accelerată la Agenția Europeană a Medicamentului. Testele au arătat că medicamentul poate reduce multiplicarea virusului în organism.
  • Elon Musk, fondatorul Tesla, este primul om din istorie cu o avere de 1 trilion de dolari. Acțiunile companiei au depășit astăzi 1.000 de dolari/per acțiune, după ce gigantul de închiriat mașini, Hertz, a comandat 100.000 de automobile.
  • Hotelurile din Egipt vor funcționa la capacitate maximă, dar cu respectarea unor măsuri stricte. Acestea funcţionau la 70% din capacitate din luna iulie.
  • Rusia și China și-au încheiat primele patrule navale comune în Pacificul de Vest. Anunțul vine la câteva zile după ce 10 nave de război chineze și rusești au tranzitat strâmtoarea Tsugaru. Japonia spune că urmărește îndeaproape astfel de activități, care indică o cooperare militară aprofundată între Moscova și Beijing.
  • Forțele militare americane l-au ucis pe Abdul Hamid al-Matar, un lider de rang înalt al Al-Qaeda, într-un atac cu dronă în nord-vestul Siriei. Lovitura vine la două zile după un atac cu dronă și rachete împotriva unei garnizoane militare americane din sudul Siriei.
  • Panasonic a prezentat prototipul unei baterii care are de 5 ori capacitatea celor existente. Compania din Japonia a spus că această reușită va ajuta la solidificarea relațiilor c u Tesla.
  • Ana Bogdan a câștigat în primul tur al turneului Transylvania Open în fața sârboaicei Ivana Jorovic în 2 seturi cu 7-6 ,6-4 după o oră și 42 de minute.
  • Atleții prezenți la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022 vor fi supuși zilnic testelor anti-Covid. Jocurile de iarnă de la Beijing se vor desfășura între 4 și 20 februarie 2022.
  • Designerul britanic Vivienne Westwood s-a alăturat campaniei Letters to the Earth pentru a sprijini Conferința Națiunilor Unite pentru schimbările climatice, de săptămâna viitoare. Ea va filma și un videoclip care va fi lansat pe 29 octombrie.

.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT