- Dacă într-o școală vor fi peste 50 de părinți care vor sa își vaccineze copiii, atunci vor fi organizate echipe mobile de vaccinare împotriva COVID-19, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
- OMS și UNICEF vor cA toate școliLe din Europa și din Asia Centrală să rămână deschise și recomandă vaccinarea și testarea. La noi însă, directorii școlilor încă nu știu când vor primi teste.
- Pfizer se așteaptă ca vaccinul pe care îl produce să fie aprobat pentru grupa de vârstă 5-11 ani până la sfârșitul toamnei.
- Este cod galben de ploi în nord-vestul țării. Acesta e valabil până miercuri la ora 10.00.
- Transportul aerian de pasageri a scăzut, în primul semestru al acestui an, cu 26,5% comparativ cu perioada similară din 2020, arată datele publicate de INS.
- Mâine intră în vigoare legea prin care cadrele medicale din Grecia sunt obligate să se vaccineze, aLtfel, vor fi trimise în concedii fără plată până se vor imuniza. Măsura a condus deja la proteste.
- Zoom anunță pentru prima dată în istoria cOmpaniei venituri trimestriale de peste 1 miliard de dolari. Creșterea față de aceAși perioadă din 2020 a fost de 54%.
- Manchester United și Juventus au anunțat oficial că au ajuns la o înțelegere în privința transferului lui Cristiano Ronaldo. Portughezul a semnat cu United pe 2 sezoane, cu posibilitatea de prelungire pe încă unul. Gruparea engleză va plati 15 milioane de euro plus bonusuri, în trnașe pe o perioadă de 5 ani.
- Sorana Cîrstea joacă de la ora 22 în primul tur de la US Open. Românca va juca împotriva rusoacei Veronika Kudermetova, nr. 31 WTA.
- Dacă nu ai planuri pentru diseară, uite o idee… Ai Folk in the Park la Teatrul de Vară din Herăstrău, unde va fi un mini maraton muzical de aproape 3 ore.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă Ziarul Financiar