Ştirile de la ora 18:00, prezentate de Mircea Ivan, 15 august 2021

  • 323 de persoane au fost testate pozitiv în ultimele 24 de ore, iar cele mai multe cazuri sunt în București, Ilfov și Cluj. La ATI sunt internate 112 persoane.
  • Guvernul de la Kabul a fost preluat de talibani iar Președintele afgan și-a dat demisia. Transferul de putere se va face pașnic, scrie presa din Orient.
  • Personalul ambasadei SUA din Kabul a fost evacuat cu elicopterul. Joe Biden a trimis încă o mie de soldați în Afganistan pentru a asigura o retragere ordonată.
  • Peste 2,2 milioane de români își serbează astăzi onomastica, de Sfânta Maria. Iar peste 1,8 milioane dintre aceștia sunt femei.
  • Festivitățile de Ziua Marinei se vor încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor, la ora 20:30. La ceremonie, au participat și Iohannis și Cîțu, fiind prima apariție publică a celor doi după incidentul din Statele Unite.
  • Ai grijă cum îți planifici vacanța. De astăzi, Turcia, Statele Unite și Israel intră pe lista roșie, iar Olanda și Malta sunt pe cea galbenă.
  • Organizatorul marșului „Bucharest Pride” a fost amendat cu 7.000 de lei pentru depășirea numărului maxim de participanți. Directorul Asociației Accept a spus că va contesta sanctiunea în instanță.
  • După mulți ani, Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au antrenat împreună, la Cincinnati, acolo unde vor evolua mâine. Simona o va întâlni pe Magda Linette din Polonia.
  • Gabriela Ruse joacă diseară, de la ora 20, în ultimul tur al calificărilor turneului de la Cincinnati cu Leylah Fernandez din Canada.
  • Iar Ben Affleck isi sarbatoreste ziua de nastere. Actorul împlinește 49 de ani și mai mult ca sigur își va petrece ziua alături de Jennifer Lopez.