• 11.189 de persone s-au vaccinat în ultimele 24 de ore și s-au înregistrat 5 reacții adverse.
  • Certificatul de vaccinare a fost aprobat de CNSU. În localitățile care au o rată de infectare de peste 3 la mie, poți merge la nunți, restaurante, cafenele și baruri doar pe baza green pass-ului.
  • FDA crede că a treia doză de Pfizer nu este neapărat necesară și asta pentru că este încă nedovedită scăderea eficacității serului de la BioNTech.
  • Festivalul UNTOLD a adus orașului Cluj-Napoca o infuzie de capital de peste 35 milioane de euro, estimează organizatorii. Cei peste 265.000 de participanți au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 175 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase sau cumparaturi.
  • 65% dintre copiii care au până în 14 ani, consumă zilnic dulciuri, arată un sondaj al Asociației pentru Responsabilitate Socială. Iar jumătate din părinții respondenți au spus că le dau celor mici mezeluri și chipsuri.
  • Primii astronauți amatori au ajuns în spațiu. Racheta „Inspiraton 4” de la Space X a dus în spațiu o asistentă, un economist, un veteran și un artist. Misiunea de 3 zile, are scopul de a strânge bani pentru un spital din Memphis.
  • Două mari fabrici de îngrășăminte din Marea Britanie și-au oprit producția din cauza prețului tot mai mare la gaz. De altfel, mai mulți mari producători industriali din Europa au anunțat că ar putea lua măsuri similare.
  • Omar Hayssam cere statului să i se șteargă prejudiciul de 20 de milioane de dolari, pentru că altfel nu poate fi eliberat condiționat.
  • Art Safari, cea mai mare expoziție de artă din România, și-a deschis porțile pentru public. Până pe 26 septembrie vei vedea aproximativ 850 de lucrări de artă ce valorează peste 9 milioane de euro.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE