Marcel Ciolacu vrea taxe mai mari pentru jocurile de noroc. Spune că „nu vor mai putea funcţiona dacă firma nu este înregistrată în România”.
Republica Moldova să înceapă negocierile pentru aderare la UE până la fi al de an. Este rezoluția votată cu largp majoritate de Parlamentul European.
Pentru a șasea ședință consecutivă, BNR menține dobânda de referință la 7%.
Polița obligatorie RCA va fi plafonată încă trei luni, anunță premierul CIolacu. Actuala plafonare expira în octombrie.
Jon Fosse, scriitorul norvegian, ia premiul Nobel pentru Literatură.
Seria de cicluri electorale din 2024 va remodela aproape complet harta politică a SUA, UK și UE arată o analiză Politico. Războiul se va purta în mare parte în online.
2023 este pe cale să devină cel mai cald an înregistrat vreodată. Temperatura medie globală a crescut cu 0,52 grade Celsius.
Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa Occidentală, măsoară 4.805,59 metri, cu 2,22 metri mai puțin decât în 2021.
Campionatul Mondial de fotbal din 2030 va avea loc în șase țări de pe trei continente. Argentina şi Paraguay vor găzdui primele meciuri ale turneului pentru a marca centenarul competiţiei.
Ediția a noua a festivalului Unotld a fost anunțată azi. Te distrezi în perioada 8-11 august 2024.