• Numărul nașterilor în primele nouă luni ale anului este la cel mai mic nivel din ultimii 10 ani, arată datele INS. Astfel, au fost înregistrate aproape 133.000 de nașteri, cu 7.000 mai puține decât în 2020.
  • 73% dintre angajați ar putea renunța la noul job fără să își anunțe angajatorul dacă ar întâmpina situații neplăcute, asta în condițiile în care căutarea unui loc de muncă poate dura între 6 săptămâni și 6 luni, arată Best Jobs
  • Aproape 100 de migranți au încercat din nou să forțeze frontiera din Polonia și Belarus, spune ministrul Apărării de la Varșovia. Cele două țări se acuză reciproc de violență, în timp ce Europa se pregătește de o criză umanitară.
  • Germania este a doua țară, după Franța, care îi vaccinează pe cei care au mai puțin de 30 de ani numai cu Pfizer. Cei care au făcut prima doză de Moderna, vor primi la rapel Pfizer, la fel și femeile însărcinate.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE