După ore de discuții cu liderii PNL, Ilie Bolojan anunță că partidul său nu va mai forma niciun fel de coaliție cu Social-Democrații. Bolojan spune că este vorba de „a rupe un anumit fel de a face politică care este unul defavorabil pentru România.
Ilie Bolojan ia în calcul ca PNL să formeze un guvern minoritar cu USR și UDMR și minorități. Liberalii începe discuțiile cu partidele și cu grupurile parlamentare.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că varianta unui premier tehnocrat, „care să mulțumească partidele din coaliție”, este o soluție. El dă asigurări că PSD va susține în Parlament proiectele care vizează absorbția fondurilor europene.
Președintele Nicușor Dan demarează consultări cu partidele politice, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Ilie Bolojan. Primii primiți la Cotroceni vor fi social-democrații, de la ora 9, urmați de PNL, UDMR, minorități șu utimiii sun reprezentanții USR.
Noi nu ne retragem, nu mă bag între PSD și PNL, spune liderul UDMR Kelemen Hunor după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Cu o zi înainte de expirarea armistițiului dintre SUA și Iran, președintele Donald Trump spune că armata lui este complet pregătită să bombardeze Iranul. Trump spune că nu intenționează să prelungească încetarea focului.
Într-o postare extrem de succintă pe Truth Social, președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că „Iranul a încălcat acordul de încetare a focului de nenumărate ori”, fără a preciza însă care au fost aceste încălcări.
Trump adaugă că nu vrea să fie presat de oameni trădători și că are tot timpul din lume pentru a încheia un acord durabil cu Iranul. Teheran nu are de ales decât să trimită delegație în Pakistan.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că războiul din Iran întărește Rusia, epuizează resursele Statelor Unite și ale Europei și ar putea limita accesul Ucrainei la sisteme de apărare aeriană.
Rusia va opri, de la 1 mai, livrările de petrol din Kazahstan către Germania prin conducta Drujba. În medie, Germania a importat, anul trecut, 43 de mii de barili pe zi.
Organizatorii Electric Castle dau astăzi startul vânzărilor pentru biletele de o zi. Pentru o perioadă limitată, toate categoriile de bilete, inclusiv abonamentele complete, beneficiază de prețuri reduse, campania de discount fiind valabilă doar până joi la miezul nopții.
Platforma BTCC listează acțiuni pre-IPO pentru SpaceX pe care le poți cumpăra cu crypto, o premieră care deschide ușile investitorilor de rând. Până acum, accesul la rachetele lui Musk era un joc financiar rezervat exclusiv miliardarilor și fondurilor cu buzunare adânci.
Tim Cook anunță că se retrage de la conducerea Apple, după un mandat de un deceniu și jumătate în care a transformat compania într-un gigant de mii de miliarde de dolari. Consiliul de Administrație a reacționat imediat. L-au ales pe John Ternus,care va preia frâiele imperiului de la 1 septembrie.
Anne Hathaway și Meryl Streep au fost atracția principală la premiera Disney a continuării filmului „The Devil Wears Prada”. Actrițele au apărut împreună pe covorul roșu după 20 de ani. Evenimentul, marcat de o eleganță absolută, confirmă revenirea celebrelor personaje Miranda Priestly și Andy Sachs într-o nouă poveste despre lumea dură a modei.