• Autoritatea electorală permanentă anunță că până în acest moment prezența la vot, la nivel național, la alegerile locale a trecut de 8 milioane 130 de mii iar la europene, peste 8 milioane 464 de mii. În București au votat la locale peste 635 de mii și 670 de mii la europarlamentare.
  • România este pe locul 12 în lume, în topul țărilor, care oferă cele mai lungi vize pentru nomazii digitali. Durata vizei este de doi ani.
  • De astăzi până marți, Capitala și alte 12 județe intră sub cod portocaliu de caniculă, iar temperaturile vor trece de 37 de grade la umbră.
  • Armata Română vrea să cheltuie un miliard de euro pentru modernizarea fregatelor tip 22 cumpărate de la Marea Britanie, la mâna a doua, în anii 2000.
  • Pentru prima dată de la Războiul Rece, Germania și-a actualizat planul pentru un eventual conflict în Europa. Acesta include Recrutare obligatorie, buncăre la metrou și raționalizare.
  • În Iran, șase candidaţi au fost autorizaţi să participe la alegerile prezidenţiale din 28 iunie la care urmează să fie desemnat succesorul lui Ebrahim Raisi.
  • Irlanda, țară în top la rezultatele PISA, face educația digitală pentru părinți și pentru profesori și pune accent pe învățarea pe bază de colaborare.
  • Destinațiile de vacanță se schimbă în acest an. Temperaturile prea mari îi împing pe turiști să renunțe la Coasta Amalfi pentru Bruxelles și Varșovia.
  • Jennifer Lopez și Ben Affleck urmează să vândă conacul din Beverly Hills, pe fondul zvonurilor despre divorț. Cuplul l-a cumpărat anul trecut cu 60 mil.$.
  • Alexander Zverev și Carlos Alcaraz joacă în acest moment finala la Roland Garros. Ieri Iga Swiatek a câștigat al patrulea trofeu pe zgura de la Paris.
  • În Geneva, elvețienii au votat pentru interzicerea expunerii publice a simbolurilor naziste, potrivit rezultatelor de la referendum. Geneva a devenit astfel primul canton care a luat această decizie.
  • Țările G7 intenționează să avertizeze băncile mici din China cu privire la legăturile lor cu Rusia, scrie Reuters.
  • Cel mai mare exercițiu maritim al NATO, BALTOPS24, a început în Marea Baltică, sub comanda Statelor Unite. Peste 50 de nave, 85 de avioane și 9.000 de soldați sunt prezenți.
  • Joan Chelimo Melly aduce prima medalie de argint a României la Campionatele Europene de atletism. Sportiva născută în Kenya are dublă cetățenie
  • Poliția din UK va folosi A.I. pentru a depista șoferii care vorbesc la telefon sau care nu poartă centură, prin instalarea unor camere mobile.
  • Un sculptor din Anglia a construit un copac din 700 de sticle de plastic de 8 m înălțime. Lucrarea atrage atenția asupra problemelor de mediu.
  • Anat Ashkenazi, noul director financiar Alphabet și Google, va primi un bonus la semnare de aproape 10 mil.$. El va avea un salariu de un milion de dolari.
  • George Russell, de la Mercedes, pleacă din pole position astăzi, în Grand Prix-ul Canadei. În spatele lui vor fi Max Verstappen și Lando Noris.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?