• H1 Back to business. Summit-ul de la Davos începe azi. 100 de lideri ai lumii discurtă despre AI, schimbări climatice, tensiuni politice și cum să „reconstruiască încrederea” într-o lume fragmentată.
  • O navă comercială de tip cargo a fost lovită de o rachetă lansată de Houti în largul coastelor Yemenului. Vasul naviga sub pavilion SUA și ar fi respins avertismentele yemenite.
  • Premierul Ciolacu anunță că a cerut miniștrilor să urgenteze adoptarea soluțiilor cerute de fermieri și transportatori. Protestul se extinde.
  • Medicii de familie ar putea consulta contra cost de la 1 februarie, dacă CNAS nu va crește tarifele pe care le decontează cabinetelor.
  • NATO se pregătește de un atac major rusesc pe flancul estic, care ar putea culmina cu un război în vara anului 2025,arată un document al ministerului german al Apărării.
  • Turcia servește ca braț executiv al Hamas”, a spus Gallant,ministrul israelian al apărării, după ce un fotbalist israelian care joacă în campionatul turcesc a fost reținut de autorități.
  • Microsoft depăşeşte Apple şi devine cea mai valoroasă companie din lume. Cifre? 2.870 miliarde de dolari.
  • A.I. va afecta 40% din locurile de muncă la nivel mondial și va agrava inegalitatea generală, spune directorul general al FMI, Kristalina Georgieva.
  • „Oppenheimer” primește 8 trofee la Critics Choice Awards -pt cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar, Barbie are 6 victorii, inclusiv pentru,cea mai bună comedie si cea mai bună piesă – „I’m Just Ken”.
  • Știi ce e fake news? Blue Monday, sau cea mai depresivă zi din an. E invenția unei companii falimentare de turism din Marea Britanie în colaborare cu Cliff Arnal, profesor la Univ. din Cardiff. Împreună decid fără bază științifică cum că a 3-a zi de luni din an e cea mai tristă zi și oferă soluția: o vacanță.
  • Mihai Eminescu are salutul său personal. Acesta este ”Trăiască nația”.
  • Cea mai cunoscută fotografie a lui Mihai Eminescu este realizată în 1869, în Praga, în Piața Sf. Wenceslas. Pe atunci poetul avea 19 ani.
  • Prima ediție a poeziilor lui Eminescu apare în 21 decembrie 1883. Tirajul este de 1.000 de exemplare. După 7 săptămâni se vânduseră 700 de exemplare. Dar a doua ediție apare abia în 1885.
  • În zilele noastre, la 60.000 de volume vândute anual, Eminescu ar încasa 800 de euro pe lună.
  • Pe lângă germană, Eminescu înțelege latină, greacă, italiană, franceză, turcă, spaniolă, albaneză și sârbă.
  • Cum înjură Eminescu? ”Neamul nevoii!” povestește contemporanul său, Teodor V Ștefanelli.
  • Eminescu este numele unui crater de pe planeta Mercur, cu un diametru de 125 de kilometri.
  • Printre cântecele favorite ale lui Eminescu sunt Eu sunt barbu Lăutaru și Câte stele sunt pe cer.
  • În materie de sport, de numele lui Eminescu rămân legate interesul pentru înot și pasiunea pentru jocul cu mingea.
  • Ultima fotografie cunoscută care îl înfățișează pe Eminescu este realizată la Botoşani, în 1887, când Eminescu are 37 de ani.

Recomandări

UE COOPEREAZĂ CU MOLDOVA
FLACĂRA OLIMPICĂ AJUNGE LA CANNES
CÂȚI BANI FACI DIN YOUTUBE
PIAȚA AUTO CREȘTE ÎN ROMÂNIA
CUM VA FI VREMEA
MERKEL ÎȘI PUBLICĂ MEMORIILE