• Duma de Stat a votat în unanimitate anexarea celor patru regiuni ale Ucrainei ocupate de ruși.
  • Ligia Deca a fost numită de președintele Iohannis, prin decret, în funcția de ministru al Educației.
  • 70% români s-au poziționat în favoarea rămânerii României în Uniunea Europeană, indică un sondaj realizat de Avangarde. 9% au spus că ar alege ieșirea din UE.
  • În urma protestului de ieri, din Capitală, au fost date amenzi de 32.000 de mii de lei, șapte sancțiuni și au fost întocmite două dosare penale.
  • Rompetrol Rafinare va investi 40 de milioane de euro, în următorii cinci ani, în modernizarea rafinăriilor Petromidia și Vega.
  • Lipsa cipurilor provoacă pierderi de 100 de milioane de euro industriei auto. Aceasta a dus la un deficit de 18 mil de vehicule în întreaga lume, arată un studiu Allianz Trade.
  • Astăzi s-a deschis sesiunea de toamna a Adunarii Nationale din Franta, cu o dezbatere pe Ucraina, prima de la inceputul razboiului.
  • NASA va aștepta cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie pentru lansarea rachetei Artemis 1.Misiunea a fost amânată din nou din cauza uraganul ui Ian.
  • Juventus a învins cu 3 la 0 Bologna în etapa a 8-a din SERIE A. Este prima victorie a torinezilor după 3 etape.
  • Kanye West și-a făcut debutul pe podium ca model.Rapperul a deschis show-ul Balenciaga în cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
CE „MIAU” FĂCUT...
UNDE MERGI AZI?
ORADEA CHEAMĂ DIASPORA ACASĂ