Știrile de la ora 18:00, prezentate de Tamara Ceaicovschi, 30 iulie 2022

  • Creşterea economiei zonei euro a accelerat în trimestrul doi la 0,7%, depăşind cu mult aşteptările de 0,2%.
  • Gazprom a anunțat, astăzi, că întrerupe livrările de gaze naturale spre Letonia, țară pe care o acuză că a „încălcat clauze contractuale privind recepționarea gazului”.
  • Rusia va organiza referendumuri în regiunile ocupate din sudul Ucrainei privind alipirea la Rusia mai târziu în acest an, anunță Ministerul Apărării de la Londra.
  • Revin în Ro. Ministrul Mediului a convocat o ședință de urgență a comitetului ministerial în urma avertizărilor meteo. Barna a transmis că Dunărea este monitorizată atent.
  • În ultimele 24 de ore au fost raportate peste 7.500 de cazuri noi de COVID-19, cu 1.300 mai puține față de ziua anterioară.
  • Astăzi te așteaptă ploi torențiale, vijelii și grindină. Patru județe sunt sub avertizare de cod roșu până la ora 20.00, iar restul țării este sub avertizări de cod galben și portocaliu.
  • Deși ani la rând Ferrari a spus că nu va lansa mașini 100% electrice, compania a anunțat că plănuiește să lanseze primul model full electric în 2025.
  • Ana Bogdan s-a calificat în premieră în finala unui turneu WTA, astăzi, la Varşovia, după ce a învins-o în penultimul act pe ucraineanca Katerina.
  • George Russel de la Mercedes reușește primul pole position din acest an, în Marele premiu al Ungariei.
  • A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger, spunea Nichita Stănescu. Din 2011 serbezi ziua prieteniei. Așa că astăzi, sună-ți prietenii, lasă-le un mesaj și spune-le cât îi apreciezi.