• Legea vaccinării obligatorii a trecut de Camera Inferioară a Parlamentului austriac, cu o mare majoritate 137 de voturi pentru și 33 împotrivă.
  • În ultimele 24 de ore a fost confirmat cel mai mare număr de noi infectări, 19.105. În schimb, numărul deceselor rămâne relativ mic, 39. La ATI sunt internate acum 547 de persoane.
  • Incidența în capitală a ajuns la 7,15 cazuri al mia de locuitori. Este cea mai mare rată de incidență din 12 noiembrie și până acum.
  • De pe 2 februarie, Franța redeschide sălile de sport la capacitate maximă, telemunca nu va mai fi obligatorie iar de pe 16 februarie se redeschid și cluburile.
  • Universitatea West of Scotland folosește scanări cu raze X pentru a detecta dacă un pacient are Covid în doar câteva minute, cu o rată de succes de 98%.
  • Banca centrală a Rusiei propune interzicerea folosirii și minării de criptomonede pe teritoriul țării. Motivul: posibila amenințare la adresa stabilității financiare a Rusiei.
  • 140 de nave de război, 60 de avioane și 10.000 de militari vor face exerciții navale, pe fondul tensiunilor de la granița Ucrainei, anunță ministerul rus de apărare.
  • Stefanos Tsitsipas s-a calificat în turul al treilea al turneului de tenis Australian Open, după ce l-a învins pe argentinianul Sebastian Baez.
  • Organizația Mondială de Meteorologie a anunțat că 2021 a fost al 7-lea an consecutiv în care temperatura medie a fost cu un grad peste cea din epoca pre-industrială.
  • Filmările pentru „Black Panther 2” au fost, din nou, întrerupte, după ce mai mulţi membri ai echipei de producţie au fost testaţi pozitiv la Covid.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT