• Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerului Finanţelor de a prelungi programul IMM Invest. Plafoanele schemei de ajutor vor fi majorate de la 800.000 euro la 1,8 milioane de euro, pentru fiecare întreprindere.
  • Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, te anunță că anul viitor examenele naționale se vor corecta digital, în sala de examen, în prezența elevilor.
  • Până la ora 23.00 este cod galben de instabilitate atmosferică și ploi abundente. Zonele afectate sunt Maramureș, local în Transilvania, la munte, în nordul Munteniei și sudul Moldovei.
  • Firmele de recrutare care aduc forță de muncă din Asia au cerere cu 30% mai mare decât în 2020. Mare parte din solicitări vin de la antreprenori din domeniul HORECA unde există o criză de personal.
  • Certificatul verde digital se vinde pe Telegram. Sunt documente false care costă între 110 și 130 de euro. Poliția financiară de la Roma a confiscat 10 conturi de Telegram, care duceau la canale anonime pe piețele din Darknet.
  • În Marea Britanie, 200 de oameni participă la Swingathon, un festival dedicat adulților. Timp de patru zile participanții vor putea să vadă demonstrații de fetiș, sado-maso sau se vor putea relaxa cu băi fierbinți.
  • Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, a fost învinsă de Emma Răducanu în turul 3 al turneului de la Wimbledon. Jucătoarea din Marea Britanie, locul 338 în lume, a câștigat în două seturi, scor 6-3, 7-5.
  • Lewis Hamilton a semnat un nou contract cu Mercedes, valabil doi ani. Hamilton va avea un salariu de 35 mil de euro pe sezon.
  • Îl știi din filmele Mission Imposible sau Top Gun. Astăzi actorul american Tom Cruise împlinește 59 de ani.
  • În această seară te poți bucura de un concert jazz în piața mare de la Sibiu, începând cu ora 21.00.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE