Știrile de la ora 19:00, prezentate de Ana Maria Rus, 5 martie 2023

  • Astăzi este ultima zi de Festival la Brașov. Peste 15.000 de oameni au petrecut până în zori. Restricțiile de circulație pe DN1E vor ține până astăzi la 1 dimineața.
  • După mai mult de un deceniu de negocieri, Statele membre ONU au semnat primul tratat internaţional privind protejarea mării libere.
  • S-a ajuns la un acord între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, prin care Plăcintă Dobrogeană va primi recunoaşterea europeană.
  • Piața Obor poate da lecții britanicilor despre ce și când să mânânce. Sunt concluziile trase de Financial Times în contextul crizei legumelor din UK.
  • China, una dintre principalele puteri economice ale lumii, şi-a stabilit un obiectiv de creştere economică în acest an, de aproximativ 5%
  • Mercedes-Benz a început construirea unei fabrici de reciclare a bateriilor în Germaniei. Va produce 50.000 de module de baterii pentru vehiculele electrice noi.
  • Kylian Mbappe a devenit cel mai bun marcator din istoria lui PSG, cu 201 reușite, după ce a marcat golul de 4-2 în victoria parizienilor cu Nantes.
  • Miley Cyrus susține un concert special pe Disney+, numit Endless Summer Vacation . Îl vei putea vedea din 10 martie.
  • O fostă fortăreață medievală din Franța a fost scosă la vânzare. Datează din sec.10, costă pentru 18 mil.euro, iar în zonă locuiesc Brad Pitt și George Clooney.
  • Semnul de la Hollywood, construit inițial ca reclamă pentru un proiect imobiliar local, împlinește anul acesta 100 de ani.