• Noile măsuri fiscale intră în vigoare la 1 noiembrie. Legea a fost promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis.
  • Deficitul bugetar ajunge la 5,8% din PIB, potrivit analiştilor CFA. Tot ei spun că inflaţia va atinge o rată medie de 6,86% în următoarele 12 luni.
  • Primele 51 de autobuze electrice BMC au ajuns în Portul Constanța și urmează să plece spre București, anunță viceprimarul Capitalei.
  • Ţigările şi alcoolul nu vor mai putea fi cumpărate fără verificarea buletinului. Proiectul de lege a trecut deja de Senat și merge la Camera Deputaților care este for decizional.
  • România, Ţările de Jos și Lituania sunt țările cu cea mai mare creştere a preţurilor la electricitate pentru consumatorii casnici din UE, potrivit datelor Eurostat.
  • Aproape 60 de organizaţii neguvernamentale şi persoane din mediul academic din România cer introducerea cotelor de gen pe listele candidaţilor la alegerile. parlamentare.  
  • După săptămâni de așteptări, Israel intră cu tancuri în Fâșia Gaza, în cea mai mare incursiune terestră de până acum.
  • Brazilia a dezvoltat un vaccin împotriva dependenței de cocaină. Vaccinul urmăreşte să blocheze senzaţia de plăcere pe care cocaina o induce creierului.
  • Al patrulea a ieșit câștigător. Republicanul Mike Johnson câștiga șefia Camerei Reprezentanților. Johnson l-a susțiut pe Trump în trecut.
  • Starul NBA, LeBron James este cea de-a doua vedetă care intră în campania Luis Vuitton, a lui Pharell Williams, după Rihanna.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA