• Austria îşi menţine veto-ul faţă de aderarea României la zona Schengen cu frontierele terestre, în ciuda convingerii premierului Ciolacu că negocierile vor da roade în 2024.
  • Comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale este luată în calcul acum și de PSD, afirmă surse politice. Varianta este acceptată şi de PNL.
  • O porțiune de aproximativ 9 kilometri din Autostrada A0 Sud, între Jilava și Bragadiru, va fi deschisă mâine. Astfel ajungem la  96 km de autostradă și drum expres finalizați în acest an.
  • Guvernul aprobă proiectul de lege care prevede că trotinetele electrice și bicicletele electrice trebuie să aibă de acum RCA.
  • Peste jumătate din industria turismului consideră că 2023 a fost cel mai bun an de după pandemie și se așteaptă la un 2024 măcar la fel de bun.
  • 2023 se încheie cu maxime de 15 grade, iar în ianuarie temperaturile vor continua să fie mai mari decât normalul perioadei, anunță ANM.
  • Maine devine al doilea stat, după Colorado, care îl scoate pe Donald Trump de pe buletinele de vot din alegerile primare republicane.
  • Elon Musk conduce lista celor mai periculoși oameni de pe internet în 2023.
  • Este oficial. Carlo Ancelotti și-a prelungit contractul cu Real Madrid până în iunie 2026
  • Serialul ”Berlin”, spin off al seriei „Casa de Papel”, are astăzi premiera pe Netflix. Pedro Alonso revine în rolul inteligentului Berlin.

Recomandări

CEA MAI FRUMOASĂ STRADĂ DIN EUROPA, ÎN ROMÂNIA
SUEDIA ÎNTĂREȘTE SECURITATEA
APPLE VINE CU UPDATE PENTRU IPAD-URI
VERSTAPPEN OBȚINE POLE POSITION LA MIAMI
CÂND VEZI SEZONUL 4 DIN EMILY IN PARIS
CÂT DAU BOGAȚII PENTRU JO?