A cincea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, peste 87.000 de doze, va sosi mâine în România.
„După a doua doză de vaccin, nu mai riscăm infecţii severe cu noul coronavirus. Masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023”, a spus medicul Adrian Streinu Cercel.
„Ritmul actual de vaccinare este de aşa natură pentru că acestea sunt dozele care ne sunt alocate”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății faptul că vaccinăm prea puțini oameni pe zi.
Începând din 2021, salariul minim brut pe ţară a crescut la 2.300 de lei.
Brexitul începe să se simtă în supermarketurile din Marea Britanie. La raioanele de fructe și legume rafturile sunt goale.
Austria va extinde al treilea lockdown din cauza numărului mare de infecții cu coronavirus, până pe 8 februarie.
Și Franța înăsprește restricțiile. Deplasările sunt acum interzise după ora 18:00.
Oamenii care au fost vaccinați împotriva COVID-19 ar trebui să poată să meargă la restaurante și cinematografe mai devreme decât alții, a spus ministrul afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas.
Modificarea politicii de confidențialitate WhatsApp i-a făcut pe utilizatorii aplicației să treacă la alte servicii de mesagerie, în ceea ce a fost numită „cea mai mare migrație digitală din istoria omenirii” de către fondatorul Telegram, Pavel Durov.