Sari la continut

Știrile de la ora 19:00 prezentate de Oana Alephia, 19 septembire 2026

  • Trump a anunțat că interzice accesul CNN, MS NOW și Politico la Casa Albă, cu efect imediat, acuzând cele trei organizații că publică „fake news”. Președintele american a avertizat că și alte instituții media ar putea fi vizate, iar ulterior le-a nominalizat pe The New York Times și The Washington Post. Totuși, în momentul anunțului, jurnaliștii CNN și MS NOW se aflau încă la Casa Albă, iar modul exact în care urma să fie aplicată interdicția nu era clar. CNN și Politico au contestat măsura și au invocat dreptul constituțional la libertatea presei. Cazul ar putea să ajungă în instanță.
  • Statele Unite au avertizat Japonia și alți aliați să se aștepte la întârzieri de până la cinci ani în livrarea unor sisteme de armament esențiale – inclusiv interceptoare de rachete Patriot și rachete Tomahawk pentru atac la sol, pe măsură ce își refac propriile stocuri de muniție epuizate în urma conflictului cu Iranul.
  • Războiul cu Iranul a costat Statele Unite 43,6 miliarde de dolari până la 3 septembrie. Cea mai mare parte a banilor, 28,1 miliarde de dolari, a fost cheltuită pentru muniție. Forțele Aeriene au consumat 6,6 miliarde de dolari, Marina 2,2 miliarde pentru portavioane și nave de război, iar Forțele Terestre 1,6 miliarde. Peste 50.000 de militari americani sunt implicați în misiune.
  • Arabia Saudită va suspenda livrările de țiței către rafinăriile europene, de luna viitoare, în urma atacurilor rebelilor houthi asupra conductei de țiței Est-Vest. Saudi Aramco a anunțat cel puțin doi clienți europeni că nu vor primi țiței luna viitoare. România nu depinde direct de țițeiul saudit. Petromidia spune că sursa principală de țiței este Kazahstanul. În schimb, dacă rafinăriile europene pierd temporar petrolul saudit și trebuie să cumpere țiței din alte surse, presiunea asupra prețurilor poate crește.
  • Gemini, modelul AI dezvoltat de Google, a accesat internetul și a spart sistemele informatice ale trei companii în timpul unui test de securitate cibernetică. Gemini a folosit informații publice găsite online și a ghicit credențiale pentru a pătrunde pe unul dintre site-uri. În celelalte două cazuri, modelul a găsit date de acces într-un depozit public de cod, pe care le-a folosit pentru a intra în sisteme protejate. Google spune că toate cele trei entități au fost informate, iar Gemini s-a oprit după ce a obținut accesul.

Etichete: Aleph News, donald trump, romania, rusia, stirile aleph news, știrile Aleph News, sua, ucraina