- Curtea de Justiție a Uniunii Europene a publicat astăzi o decizie prin care confirmă practica ÎCCJ. Instanța europeană a subliniat că deciziile Înaltei Curți nu contravin dreptului comunitar. Concret, CJUE a explicat modul de aplicare a unei decizii emise în 2023 privind cazul Lin Unu în care mai mulți cetățeni români au fost condamnați pentru evaziune fiscală.
- Ministerul Educației trimite oficial elevii români de religie ortodoxă la biserică, să participe la slujbe, iar profesorii trebuie să îi asculte și noteze din ce au reținut. Prevederea apare în standardele de notare a elevilor la orele de religie puse în dezbatere de Minister și care ar urma să fie obligatorii din septembrie 2026.
- O patrulă formată din șase militari a fost filmată la Gura Portiței, în județul Tulcea, într-o misiune de supraveghere a litoralului de drone. Nicușor Dan a declarat după explozia dronei de la Constanța că vor fi mai multe patrule pe mare şi litoral pentru o vacanţă în siguranţă a turiştilor.
- BlueSpace Tehnology a creat primul laborator de cercetare aplicată și dezvoltare de tehnologii avansate pentru drone și sisteme anti-drone, unde studenții de la Politehnică vor dezvolta tehnologiile viitorului. Constantin Pintilie, CEO BlueSpace Technology, a declarat că dronele vor deveni ceva indispensabil din viața noastră.
- ANM a emis coduri galbene de caniculă pentru vestul țării, cu temperaturi de până la 37 de grade. În acest timp, jumătate de țară este măturată de ploi și vijelii, inclusiv Capitala, până mâine dimineață.
- Trump vrea să facă dezvăluiri în această seară despre implicarea Beijingului în alegerile americane. Oficialii din serviciile de informații se tem însă că publicarea datelor clasificate vulnerabilizează grav securitatea națională.
- Personalul militar german ar urma să participe pentru prima dată în această toamnă la exercițiul nuclear emblematic al Franței, Poker. Se preconizează că Friedrich Merz și Emmanuel Macron vor ajunge la un acord cu privire la această participare în cadrul unei reuniuni a Consiliului franco-german pentru apărare și securitate.
- Militarii americani cu vârsta de 30 de ani și peste vor fi testați anual pentru deficit de testosteron. Secretarul de război Pete Hegseth spune că SUA au o „datorie sfântă” să-și păstreze avantajul tactic reprezentat de trupele sale și să „optimizeze” performanța și sănătatea soldaților săi.
- Ministrul apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, rămâne momentan în funcție, după mai multe proteste în Kiev și alte orașe din Ucraina. Alături de Fedorov, și Andrii Sîbiha își păstrează funcția de ministru de externe în noul Executiv.
- Nvidia anunță un parteneriat în Japonia pentru dezvoltarea de roboți industriali bazați pe inteligență artificială. Gigantul tehnologic vrea să revoluționeze construcția de nave și să rezolve criza de forță de muncă din industria grea asiatică.

Etichete:
Aleph News, donald trump, romania, rusia, știrile Aleph News, stirile aleph news, sua, ucraina