Sari la continut

Știrile de la ora 19:00 prezentate de Raluca Maniță, 25 august 2026

  • Șeful Nuclearelectrica demisionează în plină criză energetică, cu ambele reactoare de la Cernavodă oprite. Guvernul nu explică motivul și spune doar că demisia este „un act unilateral de voință”. Cosmin Ghiță are un preaviz de 90 de zile, după care va fi selectat un nou director.
  • Bogdan Hossu cere salarii mai mari la stat și spune că banii pot veni dintr-o taxare mai mare a capitalului și a profiturilor companiilor. Liderul Cartel Alfa susține că actuala taxare favorizează capitalul în raport cu munca și cere Guvernului să schimbe formula.
  • Sorin Grindeanu anunță că liderii politici nu au încă o formă agreată. PSD spune că termenele pentru vot, eventualele contestații la CCR și promulgare sunt aproape imposibil de respectat până pe 31 august. Astăzi, Nicușor Dan invită, din nou, partidele la negocieri.
  • Liderii Popularilor Europeni și Renew i-au cerut Ursulei von der Leyen să blocheze cei 770 de milioane de euro din PNRR pentru că „amendamentul Fritz”, validat de CCR, încalcă statul de drept și dreptul UE.
  • Un raport Europol arată că violența în rândul jafurilor din muzee este în creștere. Hoții folosesc o gamă variată de arme, de la topoare și baroase până la explozibili. Raportul a dat ca exemplu jaful Coifului de Coțofănești și subliniază că aurul și pietrele prețioase sunt principalele ținte.
  • Echipajele de dublu rame ale României s-au calificat, luni, în semifinale la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. La dublu rame feminin, Adriana Adam și Simona Radiș au câștigat seria a doua.
  • Ucraina arată cum drona schimbă războiul: Kievul organizează prima paradă exclusiv cu drone, iar Putin obligă firmele rusești să-și facă apărare antidronă. România, în schimb, a lăsat dronele la urmă în achizițiile SAFE.
  • Un consilier al Kremlinului avertizează că fabricile britanice care produc drone pentru Ucraina ar putea fi atacate din „surse necunoscute”. Amenințarea vine după ce Londra a intensificat sprijinul pentru producția militară ucraineană.
  • Pe fondul reaprinderii războiului comercial dintre SUA și Canada în weekend, vicepreședintele JD Vance a turnat gaz pe foc cu ceea ce el a descris drept un „lapsus freudian”, numind țara nord-americană „un stat”.
  • SUA lansează „Operațiunea Paria Economică” pentru a izola Iranul, după escaladarea războiului și atacurile asupra transportului maritim: 68 de nave au fost lovite în șase luni. Scott Bessent le cere liderilor lumii să aleagă între Washington și Teheran, în timp ce SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informații despre liderii IRGC.
  • Donald Trump pregătește revocarea a până la 200.000 de vize turistice și de afaceri. Măsura îi poate afecta și pe românii cu vize B1/B2 care, după intrarea în SUA, au cerut azil. Revocarea vizei nu înseamnă însă automat deportare.
  • La Saint Louis se dispută finala Grand Chess Tour 2026, ultima etapă a circuitului, cu un fond de premii de 450.000 de dolari.
  • În semifinale s-au calificat cei mai bine clasați patru jucători ai sezonului: indianul Rameshbabu, americanii Wesley So și Fabiano Caruana și germanul Vincent Keymer. După partidele clasice, Rameshbabu conduce clar în fața lui Keymer, iar Caruana are un avantaj mai mic în fața lui So. Meciurile se decid în această etapă, la rapid și blitz.
  • Kate Hudson va produce continuarea comediei romantice „How to Lose a Guy in 10 Days”, la peste două decenii de la succesul filmului original. Paramount dezvoltă proiectul și își dorește ca Hudson și Matthew McConaughey să revină și în rolurile Andie Anderson și Benjamin Barry, însă revenirea lor pe ecran nu este încă oficial confirmată. Filmul se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, iar următorul pas este găsirea scenaristului care va construi noua poveste.
  • Benny Blanco, soțul Selenei Gomez, a făcut un experiment de cinci zile în care a mâncat zilnic câte o pizza mare Domino’s, pentru a vedea dacă poate slăbi fără să renunțe la mâncarea preferată. Producătorul a pornit de la aproximativ 69 de kilograme și a ajuns la 66,9 kilograme, adică a slăbit circa 2,1 kilograme în cinci zile. Blanco și-a documentat provocarea pe Instagram.

Etichete: Aleph News, donald trump, romania, rusia, stirile aleph news, știrile Aleph News, sua, ucraina