Cabinetul de securitate al Israelului a declarat oficial starea de război. Asta permite guvernului să desfășoare „activități militare semnificative”, potrivit biroului premierului Netanyahu.
Un înalt oficial Hezbollah a declarat: „Nu suntem neutri în acest război”… atacul nostru din Shebas a fost un mesaj – le spunem israelienilor și SUA să oprească această „prostie” sau întreaga regiune va fi implicată în război.
Armata evacuează toți localnicii din jurul Fâșiei Gaza în următoarele 24 de ore. Toți teroriștii vor fi prinși, spun reprezentanții armatei.
Peste 600 de israelieni au fost uciși în timpul atacurilor, iar peste 2000 au fost răniți. 26 de soldați IDF și 30 de polițiști și-au pierdut deasemnea viața.
Prim-ministrul indian Narendra Modi își declară sprijinul și solidaritatea deplină cu Israel și numește palestinienii drept teroriști.
Colectivul de hackeri ruși „Killnet” anunță un război împotriva Israelului,
inițiind un amplu atac cibernetic care vizează toate sistemele guvernamentale israeliene.
Purtătorul de cuvânt al Hamas spune că Iranul și-a oferit sprijinul grupării palestiniene pentru a lansa atacul de ieri dimineața.
„Nu avem idee cum s-a putut întâmpla acest lucru” a fost răspunsul oficialilor israelieni, când au fost întrebați cum a fost posibil ca statul să nu anticipeze atacul Hamas.
Israelul deschide un centru pentru persoanele dispărute, în apropierea aeroportului Ben Gurion. Familiile sunt sfătuite sa vina la centru cu datele persoanei dispărute, o fotografie și un obiect de pe care poate fi prelevat ADN-ul.
Luptele din Israel s-au intins și în Cisiordania. Puctul de frontiera din aropiere de Jenin a fost incendiat.