Sari la continut

Știrile de la ora 19:00 prezentate de Ștefania Anghel, 14 septembrie 2026

  • Nicușor Dan spune că nu vrea „în niciun chip să ajungem la alegeri anticipate”. Președintele adaugă că va desemna un premier în curând și avertizează că România nu își mai permite prelungirea crizei politice.
  • Vei auzi în următoarele zile avioane militare zburând la joasă înălțime și vei putea vedea coloane de tehnică militară pe șosele. MApN transmite că este vorba despre exercițiul „Burebista 26”, desfășurat până pe 25 septembrie.
  • Cea mai mare „bombă“ care ameninţă să explodeze şi să se extindă pe toate pieţele financiare este legată de datoria publică a Statelor Unite – de 39.700 de miliarde de dolari, care a ajuns să fie total nesustenabilă, spune Cristian Hostiuc, director editorial ZF.
  • 7 din 10 români spun că fac sex mai rar decât și-ar dori. Când au fost întrebați de câte ori au făcut sex în ultima lună, 20 la sută dintre femei au spus deloc, același răspuns l-au dat și 24 la sută dintre bărbați.
  • Vremea se încălzește astăzi în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile ajung până la 28 de grade în sudul Olteniei. În București, maximele ajung la 24 de grade.
  • Moscova își extinde atacurile către puncte de frontieră și benzinării. În același timp, Donald Trump îi cere lui Volodimir Zelenski să nu mai atace rafinăriile rusești.
  • Donald Trump spune că Statele Unite ar putea rămâne în Iran și chiar ar putea păstra petrolul țării, invocând precedentul Venezuelei.
  • Sam Altman se alătură apelului lansat de Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, pentru încetinirea ritmului de dezvoltare a celor mai avansate modele de inteligență artificială, avertizând că presiunea competitivă nu justifică riscurile excesive.
  • Cercetătorii au creat un hidrogel flexibil care se repară singur după ce este deteriorat. În doar 24 de ore, materialul își poate recupera aproape complet rezistența, având potențiale utilizări în piele artificială, medicină și robotică.
  • Alexander Zverev a câștigat US Open 2026, după ce l-a învins în finală pe americanul Ben Shelton, scor 6-3, 7-6, 5-7, 6-2. Germanul de 29 de ani își trece astfel în palmares al doilea titlu de Mare Șlem, după Roland Garros, câștigat în iunie.
  • Ministrul Educației, Mihai Dimian, vine cu o variantă pentru elevii care rămân în urmă. Elevii cu medii sub 7 vor trebui să participe obligatoriu la ore remediale de matematică și limba română.
  • Azi începe Bucharest Food Week. Aici ai parte de peste 100 de restaurante cu meniuri la prețuri speciale, produse în ediție limitată și evenimente gastronomice în fiecare zi.
  • ASTRA dezvoltă proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare”, o inițiativă care își propune să aducă în atenția publicului istoria exploatării aurului din Munții Apuseni și impactul acesteia asupra peisajului, economiei și comunităților locale.
  • Un festival din Marea Britanie testează dacă discuțiile cu oameni care au opinii diferite îi fac pe participanți mai toleranți și empatici. Organizatorii vor compara răspunsurile acestora înainte și după eveniment.
  • Platforma Roblox introduce tehnologii bazate pe inteligență artificială care simplifică dezvoltarea jocurilor și permite utilizatorilor să le joace și în afara ecosistemului tradițional.
  • Un Rolex Daytona supranumit „Barbie”, decorat cu safire roz și diamante, este evaluat la aproximativ 3 milioane de dolari, fiind una dintre cele mai spectaculoase și rare creații ale brandului.
  • Guvernul de la Atena va acorda 5.000 de euro pe an pentru fiecare familie care se mută și se stabilește pe insulă, plus 1.000 de euro pentru fiecare copil minor.

Etichete: Aleph News, donald trump, romania, stirile aleph news, știrile Aleph News, sua, ucraina