• România se mobilizează. Astăzi am depășit, în sfârșit, pragul de 7 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Asta înseamnă 41% din totalul persoanelor eligibile. Totodată, în ultimele 24 de ore s-au imunizat peste 65.000 de persoane.
  • În ultimele 24 de ore am înregistrat la nivel național 7.424 de cazuri noi și 427 de decese din cauza COVID-19. La ATI se află intarnate 1.874 de persoane.
  • Spitalul de Boli Infecțioase din Iași nu mai are oxigen medical. Spitalul a primit 72 de butelii de oxigen iar alte 60 urmează să ajungă din Suceava.
  • Guvernul propus de PNL şi UDMR sub conducerea lui Nicolae Ciucă susţine retragerea dreptului de liberă practică, pentru jumătate de an, a medicilor care exprimă în spaţiul public idei anti-vaccinare.
  • Bucureștenii vor avea târguri de crăciun în această iarnă. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan care spune că evenimentele vor aduce fonduri la bugetul administrației locale.
  • Elevii din Marea Britanie cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani vor putea fi vaccinați la școală, imediat ce se întorc din vacanță. Serviciul Naţional de Sănătate din UK va vizita peste 800 de școli săptămâna viitoare.
  • Preţul gazelor în Europa a scăzut cu 20%, după ce Rusia a anunțat că va creşte exporturile către Europa.
  • O pensionară din UK a fost la un pas să arunce la gunoi 2.4 milioane de euro. Femeia avea în casă un diamant de 34 de carate, cumpărat de la un târg de vechituri, despre care credea că e o replică din sticlă. I-a aflat adevărata valoare după ce a dus diamantul alături de alte obiecte la un evaluator. Bijuteria, mare cât o monedă, va fi scoasă la licitație luna viitoare.
  • Muzicienii Jon Bon Jovi şi Bryan Adams au fost diagnosticaţi cu Covid-19, astfel că şi-au anulat apariţiile publice programate zilele acestea.
  • Ministerul Finanțelor continuă programul Tezaur și în noiembrie. Dobânzile sunt în creștere, de la 3,75 până la 4,65% pe an. Înscrierile încep de mâine.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.