• Barajul de lângă Herson a fost aruncat în aer în această dimineață. În zonă trăiesc 16.000 de oameni, iar autoritățile au început evacuările.
  • Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii, a anunțat ministrul Educației.
  • Salariile din sectorul IT au crescut în acest an, în medie, cu 9%, cel mai mult pentru developeri seniori şi juniori.
  • Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 27%, în primele cinci luni ale anului, iar cele second hand au scăzut cu aproape 7%.
  • Trenul Orient Express a a plecat azi din Gara de Nord, cu două luni înainte de termen și a ajuns în Bulgaria. Un bilet costă aproape 20.000 de euro.
  • Donald Trump este vedeta unei reclame la suc de portocale, creată integral de AI. Make breakfast great again este sloganul variantei artificiale.
  • Papa Francisc a ajuns la spital pentru un control de sănătate. Suveranul Pontif este internat la Gemelli din Roma.
  • Karim Benzema a semnat cu echipa din Arabia Saudită Al Ittihad un contract pe 3 ani, cu 200 mil euro, pe sezon.
  • Apple a lansat prima sa cască de realitate mixtă care se va numi Vision Pro și poți s-o cumperi de anul viitor pentru 3.500$
  • Drake a ajuns viral. În mijlocul unui livestream a încercat să doneze 500 de dolari unui streamer, dar cardul n-a mers. Drake a glumit că a rămas fără bani.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC