Știrile de la ora 22:00, prezentate de Oana Despa, 31 martie 2022

  • Rusia a anunţat sancţiuni împotriva liderilor Uniunii Europene şi a celor mai mulţi dintre membrii Parlamentului European.
  • Vladimir Putin a semnat un decret prin care cere „țărilor neprietenoase” să plătească pentru gazul rusesc în ruble. Cine refuză, nu primește gaz.
  • Joe Biden a anunţat furnizarea a un milion de barili de petrol pe zi din rezervele strategice pentru atenuarea majorărilor preţurilor la carburanţi.
  • O sursă de la Palatul Élysée spune că „este destul de probabil” ca Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume, să nu-și poată procesa recoltele.
  • Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia se regrupează și se așteaptă la noi încercări, din partea forțelor rusești, de a lansa o ofensivă în Ucraina.
  • Premierul Italian, Mario Draghi, spune că Putin consideră că încă nu sunt întrunite condițiile pentru încetarea focului în Ucraina și nici nu e momentul să se vadă cu Zelenski.
  • Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat, joi, că el crede că trupele rusești vor urmări să cucerească o treime din teritoriul Ucrainei „cât de curând”.
  • După război, clădirile noi din Ucraina vor fi proiectate cu un adăpost împotriva bombelor și o parcare subterană securizată, spune ministerul infrastructurii.
  • Producția de petrol din Rusia a scăzut deja cu 6%. Până la sfârșitul anului, va scădea cu 25%, iar până la sfârșitul anului viitor cu 50%.
  • Fostul ministrul rus de externe, Andrei Kozyrev, spune că „Putin a calculat greșit în toate privințele”. Planul de a slăbi NATO a eșuat, iar Rusia se prăbușește.