• Guvernul n-a pus pe masă soluții pentru greva profesorilor – așa că sindicaliștii insistă să se vadă cu întâiul profesor al țării – Iohannis, deși prima invitație le-a fost refuzată. Mâine vor ieși în stradă peste 20.000 de cadre didactice.
  • Timișoara ține Inteligența Artificială aproape – prin reguli. Profesorii și studenții de la Universitatea Politehnică din Timișoara vor folosi ChatGpt pentru lucrări științifice dar vor fi obligați să citeze sursa.
  • Pedro Sanchez dizolvă Parlamentul spaniol și anunță alegeri anticipate pe 23 iulie, în timpul preşedinţiei spaniole a Consiliului UE care începe la 1 iulie.
  • Lavrov pune în gardă Occidentul. Acordul pe transportul cerealelor pe Marea Neagră nu a fost respectat deloc și este în pericol de colaps – avertizează ministrul rus de externe.
  • Prințul Harry dă în judecată editorii de la the Sun, the Daily Mail și The Mirror pentru că i-ar fi accesat datele de pe telefon, în mod fraudulos.
  • Peste 170 de țări și-au dat azi întâlnire la sediul UNESCO din Franța, să vorbească despre poluare. Deasupra Parisului plutesc zilnic între 40 și 420 kg de plastic.
  • Companiiele din România sunt cu datele-n nori. Trei sferturi dintre companii au ales să meargă pe mâna tehnologiei cloud – în loc să-și țină datele pe servere locale.
  • Campioana României din ultimii 5 ani, CFR Cluj, se mulțumește anul ăsta să joace doar un baraj – ca să ajungă în Europa. Ca să joace în Conference League, CFR trebuie să treaca pe 1 iunie de FC Universitatea Craiova.
  • Mauricio Pochettino a fost numit oficial noul antrenor al lui Chelsea. Prima sarcină a lui Pochettino? Să evalueze care dintre jucătorii neperformanţi ai echipei ar trebui să fie lăsaţi să plece.
  • Vladimir, Beluga-spion a Rusiei a fost găsită în apele din vestul Suediei. În mod normal, beluga trăieşte mult mai la nord, în apropiere de Groenlanda sau în apele Arcticii ruseşti sau norvegiene.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA